Tag Archives: trecut

“Trecutul este viu” – Filip-Lucian Iorga in dialog cu Neagu Djuvara

Pe domnul Neagu Djuvara l-am cunoscut prima data prin intermediul televiziunilor. Mi-a atras atentia permanenta sa eleganta, naturaletea, dar si luciditatea si umorul. Am citit apoi un dialog al dansului cu George Radulescu, “Un secol cu Neagu Djuvara” si am luat astfel contact cu o farama din viata istoricului roman, din povestea sa extraordinara de viata.

Cu Filip-Lucian Iorga am luat contact tot printr-un fel de dialog al dansului, de data aceasta cu o alta personalitate culturala de exceptie, Alexandru Paleologu, in “Breviarul pentru pastrarea clipelor”.

Prin urmare, ambele nume mentionate pe coperta acestei carti le stiam. Titlul mi-a starnit interesul din prima, dar si figura joviala a domnului Djuvara, care zambeste de pe coperta. “Trecutul este viu”… Hmmm… Cum? In ce fel?

Am citit apoi in cuvantul introductiv: “Stramosii nu sunt chipuri neclare sau documente ingalbenite de vremi, nu sunt doar fise biografice, date de nastere si de moarte. Sunt prezente vii care il insotesc pe Neagu Djuvara in fiecare moment si care il ajuta sa inteleaga mai bine trecutul.” (pg. 7)

Fie ca vorbeste despre ultraspecializarea occidentalilor, in sensul limitarii la a sti sa faci profesional doar un anume lucru, o frantura de domeniu; fie ca mentioneaza despre faptul ca muzica galagioasa pe care o asculta tinerii si care ii scandalizeaza pe batrani, constituie totusi o cale de a scapa de sechelele comunismului; fie ca pomeneste faptul ca primirea Turciei in Uniunea Europeana ar insemna ca musulmanii sa devina majoritari in Europa; fie ca analizeaza rational diferite aspecte al istoriei noastre – domnul Djuvara face un portret al istoriei si al istoricului, afirmand:

“Istoria este mereu noua, mereu proaspata, pentru ca acela care o scrie astazi interpreteaza relicvele trecutului si construieste din ele edificiul istoriei.” (pg.96)

“Cred ca istoricii de valoare sunt aceia care isi pot folosi si emotia pentru a intelege faptele si oamenii din trecut. Emotia iti permite sa intri in pielea personajelor istorice, pentru a le descrie. Inima istoricului trebuie sa bata in acelasi ritm cu aceea a personajului studiat. Din momentul in care simt o emotie, cred ca pot reda mai bine ceea ce s-a intamplat in trecut. Emotia apare la contactul cu un document, cu un lucru pe care-l vezi.” (pg. 100)

Dialogul se incheie cu o marturisire surprinzator de sincera a domnului Djuvara, intitulata scurt “Ce este in sufletul meu”:

“Ceea ce ma mentine, ceea ce mi-a dat curaj in momentele cele mai grele si ceea ce, chiar in viata de fiecare zi, ma impiedica sa alunec sau ma ajuta in incercarea continua de a nu o face este religia. Eu nu sunt un fanatic, ca sa-ti spun in care Dumnezeu sa crezi sau carei religii sa-i apartii. Insa o credinta ferma in Dumnezeu si aplicarea in viata de zi cu zi a preceptelor religioase, nu numai un deism vag, dau sens vietii. Poate ca nu e corect ce fac, dar, fiindca la batranete e mai greu sa te trezesti devreme, duminica stau acasa si citesc Biblia. Eu, personal, sunt alergic la teologie. Cand incepe o discutie teologica gata, credinta a disparut. Ma simt bine intr-o biserica, ma rog si cred ca Dumnezeu ma poate ajuta. As vrea sa cred toata viata asa cum crede un copil.” (pg. 117)

~ “Trecutul este viu” – Filip-Lucian Iorga in dialog cu Neagu Djuvara (Editura Humanitas, 2014) ~