Category Archives: james clavell

“Shogun” de James Clavell

james-clavell-shogun

Cand am deschis cartea lui Clavell, nu stiam cum sa o intampin… Cum sa o citesc… Cu ce privire sa o privesc… Nu ma vedeam a o citi vreodata. Poate pentru ca, la o prima impresie asupra subiectului, pare a nu fi pe structura mea literara. Astfel, m-am intalnit cu Clavell gratie unui proiect curajos in care mi s-a propus sa-mi depasesc limitele si sa incerc ceva nou. Practic, intalnirea cu Clavell a fost neasteptata. Si, ca orice intalnire de acest soi, ea a avut urmari aproape neverosimile…

 

O intalnire sau o poveste antitetica despre doua lumi total diferite, care, privite in oglinda, nu doar ca se afla pe parti indepartate ale globului, ci au obiceiuri si diferente culturale incredibile si atat de marcante. Liantul dintre cele doua lumi, un pilot britanic de nava olandeza de secol 17, intr-un context istoric conflictual si tumultuos, naufragiaza, impreuna cu al sau echipaj, pe malurile Japoniei.

 

Blackthorne este, la inceput, prizonier al japonezilor si va ramane oarecum astfel pana la finele celor 1300 pagini ale romanului si, as putea spune, chiar si dincolo de ele. Prizonier al japonezilor, dar si al propriilor planuri si nazuinte ascunse de a evada din acest prizonierat si de a se intoarce acasa, la familia lui, Blackthorne va deveni, treptat, o piesa importanta pe scena japoneza a vremii, motiv de discordie intre marii conducatori si un mijloc prin care ei sa aiba acces la informatii pretioase. Tot el constituie un element periculos pentru comunitatea iezuita aflata in zona, care incearca sa capete influenta si cat mai mult adepti. Ceea ce pare la inceput o diferenta incomensurabila de stiluri de viata, cultura, religie, perceptii si mentalitati, ajunge sa devina o viata posibila, demna de a fi traita, chiar daca pe un teritoriu strain. La inceput, Blackthorne are dificultati serioase in a accepta hrana japoneza, obiceiurile legate de igiena, respectul si cumpatarea in interactiunile interumane, dar si aspectele ce tin de viata intima pe care autorul o numeste, intr-o maniera delicata, “impartitul pernei”. Totusi, chiar si atunci cand constientizeaza diferentele categorice intre viata din tara natala alaturi de familia sa si cea din Japonia, Blackthorne nu renunta la ideea reintoarcerii pe meleagurile autohtone.

 

In privinta “impartitului pernei”, ceea ce erau subiecte tabu pentru europeni, Blackthorne descopera a fi conversatii si practici firesti la japonezi, nu doar necondamnate sau judecate de nimeni, dar unanim integrate in stilul de viata de catre toata lumea. La nivel gastronomic, el invata treptat sa accepte orezul, pestele si sake-ul, in detrimentul fripturii de fazan sau iepure si grogului. In ceea ce priveste igiena, baia zilnica care la inceput este o corvoada, ajunge sa fie un obicei sanatos si relaxant. Astfel, ceea ce i se pare la inceput inimaginabil de “consumat”, devine usor-usor acceptat, iar spre finalul romanului, chiar “placut la gust”. Si acest parcurs poate fi generalizat de la hrana cotidiana si la ritualul zilnic al igiene, pana la modelarea comportamentelor interumane, in scopul respectului reciproc. La acest nivel, atunci cand nu intelege reactiile japonezilor din jurul sau, Blackthorne invata sa nu se mai repezeasca in a face prezumtii si incearca sa empatizeze cu japonezii din perspectiva culturii si mentalitatii lor. Practic, intreaga carte sta sub semnul rabdarii. Blackthorne se adapteaza cu rabdare si aparent pe nesimtite unui stil de viata care i s-a parut, initial, de neimaginat. Tot rabdarea este insa si virtutea pe care principalul conducator japonez, aspirant nedeclarat la titulatura de “Shogun”, inteligentul strateg Toranaga, stie sa o conserve, sa o speculeze, sa o cultive, astfel incat ea sa dea roade bogate in strategiile sale de lupta. Toranaga se dovedeste a fi genial in incercarile sale de a-si urmari interesele ierarhice.

 

Ca si comportament, relatiile dintre conducatorii japonezi nu difera foarte mult de paginile din istoria tarilor europene. Liderii nu-si dezvaluie niciodata integral planurile, disimuleaza, testeaza adversarul, tradeaza si sunt in stare sa sacrifice aliatii mai slabi pentru a-si putea indeplini scopurile. Pentru acele vremuri, principiul machiavelic “scopul scuza mijloacele” pare atat de general valabil.

 

Dincolo de intrigile creionate pe tabla ierarhica a tarii care l-a adoptat, Blackthorne devine cu adevarat Anjin-san. La inceput, primeste acest nume conjunctural, insa fara sa-si dea seama, el parcurge un proces de transformare crunt caruia ii face insa fata. Pe tot parcursul romanului el se transforma, dar si transforma la randul sau. Invata o limba complet noua, dar si sa patrunda si sa inteleaga, intr-o anumita masura, cultura si mentalitatea tarii in care a ajuns. Ajunge sa inteleaga ca aici viata este valorificata parca altfel, iar moartea nu este de privit cu spaima, cata vreme ea e primita cu demnitate. Devine, de-a lungul romanului, un adevarat samurai. Curajul, forta fizica, dar si istetimea si priceperea ii asigura, de-a lungul actiunii, supravietuirea, dar si simpatia si admiratia multora dintre japonezii cu care are tangente.

 

Anjin-san invata de la poporul japonez, dar mai ales de la cea care ajunge sa ii fie iubita, ce sunt cu adevarat demnitatea si loialitatea, iar Mariko invata de la “barbarul englez” ce e dragostea, sentiment pe care japonezii acelor vremuri nu il denumeau ca parte a existentei lor. Mariko castiga pana la urma batalia impotriva dusmanilor stapanului sau, iar Anjin-san gaseste motivatia de a depasi pierderea corabiei sale, parte atat de importanta din el, construind o alta nava, mica, curajoasa si gratioasa, precum iubita lui japoneza. Am privit cumva momentul acesta ca pe un soi de reincarnare a lui Mariko, ca si cum spiritul ei va veghea asupra lui in continuare, fiindu-i mereu aproape, una cu el, dandu-i putere si sprijinandu-l pentru totdeauna in planurile sale, dincolo de toate intrigile si de toate cele multe file ale cartii…

 

~ “Shogun” de James Clavell (Editura Univers, Bucuresti, 1988) ~

 

Advertisements