Category Archives: c. virgil gheorghiu

“Ora 25” de C. Virgil Gheorghiu

           DSC00206

       Mi-e greu sa adun cuvinte despre acest roman… Am auzit vorbindu-se despre el atat de frumos, intr-un inceput de vara cu multe stele pe cer, convinsa fiind sa il procur, sa il citesc. L-am lecturat abia dupa mai bine de un an, timp in care m-a asteptat, rabdator, in biblioteca. Urmarind miscarile indecise cu care aleg, de fiecare data, urmatoarea lectura, avand mereu sentimentul ca sunt de necuprins cartile care ma asteapta. Am asteptat apoi, inca vreo doua luni dupa ce am terminat-o, ca ea sa se astearna peste sufletul meu ravasit in timpul lecturii.

         Incepandu-mi calatoria, am ajuns destul de rapid la sentimentul ca aceasta carte are darul sa treaca cititorul prin toata paleta de trairi afective posibile. Cat poate indura omul, pus in situatii limita, in care ajunge printr-un sir nesfarsit de erori si nepasare si chiar rautate umana, e de neimaginat. Parcurgand randurile cartii, nu puteam decat sa ma consolez cu faptul ca e fictiune si nu viata reala a cuiva. Istoria insa isi are umbrele ei si stim cu totii cate destine au fost frante in perioada in care se deruleaza actiunea romanului.

          Johann Moritz, un taran din satul Fantana, are visuri de a calatori si a munci in America pentru a isi face un rost si a reveni acasa cu suficiente economii pentru a isi construi o casa, o viata decenta. Planurile lui sunt date peste cap atunci cand iubita lui e alungata de acasa de parinti, moment in care Moritz isi asuma cu maturitate relatia si o ia pe fata in casatorie, in ciuda impotrivirii familiei sale. Ajunge sa fie arestat in anii premergatori celui de-al doilea razboi mondial, dintr-o invidie a politistului din sat care isi dorea o aventura cu sotia lui Johann, Suzana. Acesta il declara “periculos” autoritatilor, recomandand arestarea lui Moritz. Timp de 13 ani, Moritz, fara sa poata afla de ce a fost arestat,  calatoreste dintr-un lagar in altul, munceste in toate modurile cu putinta. Sub pecetea efortului fizic, a foametei, conditiilor de detentie mizere si profundei suferinte fizice si sufletesti, trece de la un nume la altul, de la o identitate la alta, chiar de la un cult religios la altul, printr-un sir nefericit de evenimente al caror fir si rezolvare cu greu le mai poate cineva gasi. Este ba roman, ba ungur, ba neamt, ba evreu, ba prieten, ba dusman al puterilor militare ale vremii, nereusind nicicum sa demonstreze “puterii” ce se schimba mereu, adevarata sa identitate, dar sperand constant, indiferent de drumul celor 105 lagare prin care trece, ca undeva, cumva, va reusi sa se elibereze pentru a se intoarce acasa la sotie si copii.

          La un moment dat, cand i se inoculeaza ideea ca Suzana nu il mai asteapta, Moritz ajunge sa isi construiasca o viata substitut. In drumurile lui prin lagare, reintalneste oameni de acasa, cei care au incercat prin eforturi mari a-i da de urma, la un moment dat, cand inca negura nu se coborase cu totul peste tara. Astfel, Preotul Koruga este lumina vietii satului, dar si a lagarului in care se reintalneste cu Moritz, o lumina ce, treptat, se va stinge. Fiul sau, Traian Koruga, trece prin dileme filosofice profunde si sfarseste prin capitularea in fata nedreptatilor indurate de catre el si sotia sa, Eleonora West. Am avut sentimentul, in acest punct al cartii, ca, de undeva, omul simplu, de la tara, avand asteptari diferite de la cei din jur, ramane cumva mai echilibrat, in astfel de situatii critice, comparativ cu un intelectual scolit, gasindu-si cumva, resurse interioare de a depasi dificultatile si de a inainta, chiar si atunci cand aparent nu exista scapare, mai departe pe calea existentei:

          “Religiozitatea grava cu care manca Johann Moritz paraliza orice scepticismsi impunea tacerea. In el nu era nimic teatral, nimic de prisos. La aceasta ora a mesei, Johann Moritz se integra in marele ritm al naturii. El manca asa cum arborii isi sorb seva din adancul pamantului. Faptura lui se confunda cu actul pe care il savarsea: fara a mai vedea nimic in jurul lui, era in aceasta clipa el insusi – si atingea cu esenta fiintei lui natura, devenind una cu ea.

                  Dupa ce a terminat de cules cu varful lingurii fiecare strop de supa din gamela, a ramas cateva secunde cufundat in contemplarea spectacolului din fata ochilor lui – spectacol pe care-l vedea numai el – apoi si-a impreunat cele trei degete de la mana dreapta si si-a facut din nou cruce.” (pg. 227)

          Astfel, descrierea atat de bruta a vietii satului, de o acuratete desavarsita, precum si comuniunea om-natura extraordinar creionata in pasajul de mai sus, m-au dus cu gandul la “Ion” al lui Rebreanu si la “Morometii” lui Preda.

              Dupa mult timp si chinuri nesfarsite, Johann este eliberat si revine la sotia lui si la copii, pe care abia ii mai recunoaste, de dincolo de timp. Se bucura 18 ore de libertate, retraind clipele linistite de fericire care l-au unit pentru totdeauna de Suzana. Iar dupa aceasta fericire mult asteptata, dar atat de limitata de timp, norii grei aduc din nou neguri de incertitune peste viitorul sau…

             Virgil Gheorghiu reuseste o fresca cumplit de reala a unei lumi care, din nefericire, chiar a existat. O lume a destinelor chinuite de nedreptate, de rautate si de manevre militare care nu tin cont de nimeni si de nimic. Este “- Ora 25, a zis Traian. Acesta este timpul in care orice incercare de salvare e prea tarzie: chiar Mesia daca ar veni, ar fi prea tarziu. E nu ultima ora, ci o ora dupa cea din urma ora. Este, cu precizie, timpul societatii occidentale. E ora actuala. Ora exacta!…” (pg. 39)

~ “Ora 25” de C. Virgil Gheorghiu (Editura Gramar, Bucuresti, 2004) ~