“Fructele maniei” de Steinbeck

DSC07322

Si m-am intors la Steinbeck… Destul de timida si oarecum neconvinsa total de experienta anterioara a intalnirii cu el. De data aceasta urma sa ma uimeasca!

“Fructele maniei” este o scriere despre visul american, despre nazuintele omului de rand, care isi pierde avutiile, sub presiunea unui context istoric nefast, fie ele constand in case de lemn uitate de lume, in the middle of nowhere, case ce poate pentru unii n-ar fi nu stiu ce avutie, dar pentru altii ar fi toata agoniseala de o viata. Este o carte despre visul unei vieti mai bune… Pe alocuri, se aude glasul pamantului (chiar daca nu suntem in vreun roman al lui Rebreanu – desi similitudini exista!) strigandu-si notele din sufletele chinuite ale unor personaje ce nu sunt rafinate, dar care sunt, in esenta, oameni cu suflet bun, ce pot fi profunzi in cugetari si sensibili in trairi.

E o poveste care incepe ca o viata noua. Un condamnat pentru omucidere, Tom Joad, este eliberat inainte de vreme pentru buna purtare. El se intoarce pe taramurile natale pentru a-si regasi familia parasita fortat in urma cu 4 ani. Dar timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, iar ce a fost odinioara “acasa” s-a spulberat, sub presiunea contextului politic. Au ramas insa oamenii dragi, o familie colorata cu care Joad va porni la un nou drum.

E o poveste despre visare, despre exploatare si lacomie, despre supravietuire in conditii limita. Este lupta acestei familii care ramane fara locuinta, care porneste la drum, cu toate lucrurile ingramadite intr-o camioneta, motivata de un afis care promite locuri de munca, spre o lume noua, o Californie ce pare a fi o alta tara.

Pe drum, oamenii se mai risipesc, ispitele se ivesc la tot pasul, iar mirajul unei vieti mai bune devine o realitate destul de putin darnica. Desi pare greu de crezut ca aceasta tara, atat de civilizata astazi, si-a lasat copiii sa moara de foame din lipsa de organizare, lumea ilustrata in roman este o fila din istoria reala a S.U.A..

“Oamenii vin cu plase ca sa pescuiasca doi-trei cartofi din apa raurilor, dar paznicii ii pun pe goana; vin in camioane hodorogite sa culeaga portocalele aruncate, dar peste portocale s-a turnat gaz. Atunci raman incremeniti si privesc cum aluneca incet cartofii pe apa la vale, asculta guitatul porcilor taiati prin santuri si imediat acoperiti cu var nestins, privesc cum munti de portocale se topesc devenind mormane de putreziciune; si in ochii oamenilor se oglindeste dezastrul; si in ochii flamanzilor se vede cum creste mania. In sufletele oamenilor, fructele maniei se implinesc si cresc in greutate, se coc in asteptarea culesului ce va sa vie.” (volumul al 2-lea, pg. 207).

Astfel, ceea ce porneste ca o calatorie spre o viata mai buna, devine o lupta acerba pentru simpla supravietuire. Pe acest traseu, dovezile de empatie si solidaritate umana intre cei loviti de soarta si de propriile alegeri apar intr-o antiteza transanta fata de indiferenta instaritilor, a proprietarilor de pamanturi si a conducerii unei tari care se mai numeste si “tara tuturor posibilitatilor”.

Finalul pe care ni-l propune Steinbeck este unul socant. Nu este happy-end-ul cu care ne-a obisnuit majoritatea filmelor americane. Este unul deschis, poate oarecum predictibil, dar care nu prevesteste nimic bun. Este unul care marcheaza un punct de incarcare emotionala covarsitoare pe traseul cautarilor protagonistilor, care, chiar daca au pornit spre o existenta mai buna, ajung din rau in mai rau. Sentimentul meu, dupa ce am citit ultimele randuri ale romanului, a fost acela de neverosimil. Nu-mi venea sa cred ca s-a terminat. Nu-mi venea sa cred ca s-a terminat astfel. Imi era greu sa accept acest final deschis. Am ramas suspendata in poveste si profund legata si interesata de destinul personajelor incat abia dupa cateva secunde am realizat ca totusi ele sunt eroi fictivi.

Ati patit vreodata sa traiti asa de intens cartea pe care o cititi incat sa uitati, cand ati ajuns la final, ca e totusi o carte? Sa priviti indurerati ultima fila si sa va intrebati nedumeriti “Si? Ce se va intampla mai departe? Cum vor supravietui acesti oameni?” Sa ramaneti cumva surprins ca totul se opreste acolo si ca nu exista un “mai departe” al personajelor? Si sa fiti ingrijorati pentru ele si sa suferiti cand sufera ele ca si cum ar fi oameni vii, cunoscuti voua? Iar pentru cateva secunde sa traiti toate astea, fara sa constietizati nicio clipa ca e totusi un roman ce poate fi inspirat, da, din fapte reale, dar care ramane, in acel moment, un roman? Cred ca atunci cand se obtine aceste efect uluitor in cititor, un scriior poate fi considerat, indubitabil, valoros, daruit cu talent si viziune artistica, meritand atentia de a fi cunoscut, intalnit si descoperit iar si iar, prin paginile sale…

 

 

~ “Fructele maniei” – John Steinbeck (Editura Adevarul Holding, Bucuresti, 2011) ~

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s